Aviz drumuri nationale

Documente necesare pentru eliberarea avizului de drumuri, cerere tip, date de contact, taxa aviz drumuri: case, vile, centre comerciale, hale, constructii industriale, parcaje…

CONŢINUTUL DOCUMENTAŢIILOR DEPUSE ÎN VEDEREA OBŢINERII
AUTORIZAŢIILOR PENTRU AMPLASAREA ŞI/SAU EXECUŢIA DE LUCRǍRI ÎN ZONA DRUMURILOR NAŢIONALE PENTRU CONSTRUCŢII[inclusiv accese, refugii auto, parcări]

– (depozite, hale, staţii carburanţi, fabrici, vulcanizǎri, spǎlǎtorii auto, hoteluri, moteluri, popasuri turistice, spaţii comerciale, magazine, parcaje, locuinţe, garaje, anexe gospodǎreşti)

1) Proiectul tehnic cu:
a) Memoriu de prezentare a lucrării, din care să rezulte:
– poziţia kilometrică şi metrică a amplasamentului în cadrul drumului naţional;
– descrierea sumară a construcţiilor din incintǎ (existente şi proiectate), a activităţii ce urmează a se desfăşura, cu implicaţii asupra traficului rutier (traficul estimat generat de obiectiv);
– descrierea amenajării accesului la drumul naţional, care se va realiza cu racordare simplă la drumul naţional (în cazul obiectivelor amplasate între indicatoarele de presemnalizare a localităţii) şi cu benzi suplimentare de accelerare şi decelerare – conform normativului C173/1986 (în cazul obiectivelor amplasate în afara indicatoarelor de presemnalizare localităţilor);
– modul de asigurare a scurgerii apelor pluviale şi uzate din incintǎ şi a celor pluviale în lungul drumului naţional;
– modul de amenajare a semnalizării rutiere aferente obiectivului;
– modul de asigurare a locurilor de parcare (conform anexei 5 la HG 525/1996);
– detalii de sistem rutier pentru acces/refugiu (echivalent cu cel al drumului naţional).
b) Plan de încadrare în zonă, la o scară convenabilă (1:2000).
c) Plan de situaţie la scara 1:500, care să cuprindă:
– traseul existent al drumului cu toate elementele sale, vecinii pe o distanţă de 100 m stânga-dreapta   şi vis-a-vis faţă de poziţia kilometrică la care se doreşte amplasarea obiectivului;
– amenajarea accesului la drumul naţional, conform normativului C173/1986 – pentru obiectivele situate în afara indicatoarelor de intrare/ieşire din localitate şi cu racordare simplă la drumul naţional – pentru obiectivele ce se vor amplasa între indicatoarele de intrare/ieşire din localitate (fig.F46 şi fig.F48), specificându-se distanţa limitei de proprietate faţă de axul drumului naţional;
– amplasamentul construcţiilor, cu distanţa acestora faţǎ de drumul naţional;
– modul de organizare a circulaţiei în incintă şi spaţiul destinat pentru parcare [cu figurarea locurilor rezultate conform HG 525/1996 – anexa 5].
– semnalizarea rutieră conform avizului I.P.J. – Direcţia Poliţiei Rutiere.
d) Profile transversale, în dreptul accesului şi al construcţiilor cu specificarea distanţelor faţă de axul drumului naţional.
e) Detalii de sistem rutier pentru acces/refugiu (echivalent cu cel al drumului naţional).
f) Proiectul tehnic va fi întocmit, semnat  şi verificat de un inginer de specialitate (inginer de drumuri), şi vizat de un verificator proiecte drumuri atestat M.L.P.A.T.(planurile în original) .
g) Verificatorul atestat M.L.P.A.T. va intocmi un referat  privind verificarea de calitate la cerinţa A4,B2,D2 a proiectului.
2) Cerere de eliberare a acordului sau a autorizaţiei ;
3) Copie a Certificatului de Urbanism, valabil, eliberat de organele competente pentru lucrările solicitate în cerere;
4) Proces verbal de constatare pe teren, încheiat de către Secţia de Drumuri Naţionale pe raza căreia se execută lucrarea;
5) Acordul Inspectoratului de Poliţie Judeţeană – Direcţia Poliţiei Rutierǎ;
6) Copie a actului de identitate, în cazul persoanelor fizice;
7 ) Copie a Certificatului unic de înregistrare, în cazul persoanelor juridice sau a celor fizice înmatriculate;
8) Copie a actelor de proprietate pentru teren sau alte acte care permit ocuparea terenului în cauză;
9) Alte avize de la unităţi de proiectare, funcţie de prevederile de modernizare ale drumului.

În funcţie de situaţia din teren, D.R.D.P. Bucureşti poate solicita completarea documentaţiei cu alte piese scrise sau desenate, de la caz la caz.
Documentaţia se depune în 3 exemplare – în cazul drumurilor naţionale şi în 5 exemplare – în cazul drumurilor naţionale deschise traficului european

CONŢINUTUL DOCUMENTAŢIILOR DEPUSE ÎN VEDEREA OBŢINERIIAUTORIZAŢIILOR PENTRU AMPLASAREA ŞI/SAU EXECUŢIA DE LUCRǍRI ÎN ZONA DRUMURILOR NAŢIONALE PENTRUINSTALAŢII (conducte de ţiţei, gaze, apǎ, canalizare, cabluri telefonice, electrice, TV, fibrǎ opticǎ, stâlpi)

1) Cerere tip;
2) Copie a Certificatului de Urbanism, valabil, eliberat de organele competente pentru lucrǎrile solicitate în cerere;
3) Proces verbal de constatare pe teren, încheiat de cǎtre Secţia de Drumuri Naţionale pe raza cǎreia se executǎ lucrarea;
4) Acordul Inspectoratului de Poliţie Judeţeanǎ – Direcţia Poliţiei Rutiere, în cazul lucrǎrilor care presupun restricţii de circulaţie;
5) Copie a actului de identitate, în cazul persoanelor fizice/ Copie a Certificatului unic de înregistrare, în cazul persoanelor juridice sau a celor fizice înmatriculate;
6) Proiect tehnic cu:
a) Memoriu de prezentare a lucrǎrii, din care sǎ rezulte:
– poziţiile kilometrice şi metrice (pe drumul naţional) ale începutului şi sfârşitului traseului paralel al cablului/conductei şi ale subtraversǎrilor/supratraversǎrilor drumului naţional;
– amplasamentul instalaţiei în cadrul zonei drumului naţional (distanţe faţǎ de drumul naţional);
– descrierea sumarǎ a modului de amplasare a instalaţiei (cu referiri la modul de execuţie a şanţului de amplasare, de amplasare a stâlpilor, de depozitare în timpul lucrǎrilor a pǎmântului rezultat din sǎpǎturǎ, a utilajelor, a materialelor şi a uneltelor, de execuţie a subtraversǎrii/supratraversǎrii drumului naţional, asigurarea circulaţiei pietonilor în timpul lucrǎrilor – în localitate etc.);
– modul de refacere a zonelor afectate;
– modul de semnalizare a lucrǎrilor;
– durata de execuţie a lucrǎrilor;
b) Plan de încadrare în zonǎ, la o scarǎ convenabilǎ (1:2000).
c) Plan de situaţie la scara 1:500, care sǎ cuprindǎ traseul instalaţiei în zona drumului cu specificarea distanţei faţǎ de drumul naţional, precum şi a poziţiilor kilometrice şi metrice pe drumul naţional ale începutului şi sfârşitului traseului instalaţiei şi a subtraversǎrilor/supratraversǎrilor;
d) Profile transversale, în dreptul subtraversǎrilor/supratraversǎrilor (cu specificarea adâncimii sau înǎlţimii de amplasare a instalaţiilor – faţǎ de cota în ax a drumului naţional) şi pentru amplasarea în paralel cu drumul naţional – pentru zonele specifice (cu specificarea distanţei de amplasare faţǎ de axul drumului naţional);
Proiectul tehnic trebuie sǎ fie semnat de cei care l-au întocmit şi verificat.
7) Alte avize de la unitǎţi de proiectare, funcţie de prevederile de modernizare ale drumului.
În funcţie de situaţia din teren, D.R.D.P. Bucureşti poate solicita completarea documentaţiei cu alte piese scrise sau desenate, de la caz la caz.
Documentaţia va fi depusǎ în 3 exemplare.

CONŢINUTUL DOCUMENTAŢIILOR DEPUSE ÎN VEDEREA OBŢINERIIAUTORIZAŢIILOR PENTRU AMPLASAREA ŞI/SAU EXECUŢIA DE LUCRǍRI ÎN ZONA DRUMURILOR NAŢIONALE PENTRUPANOURI PUBLICITARE;

1) Cerere tip;
2) Copie a Certificatului de Urbanism, valabil, eliberat de organele competente pentru amplasarea panoului publicitar;
3) Copie a actului de identitate, in cazul persoanelor fizice;
4) Copie a Certificatului de inmatriculare a societatii;
5) Proces verbal de constatare pe teren, incheiat de catre Sectia de Drumuri Nationale pe raza careia se executa lucrarea;
6) Acordul Inspectoratului de Politie Judetean – Directia Politiei Rutiere;
7) Proiect tehnic cu:
a) Memoriu de prezentare a lucrarii, din care sa rezulte:
– pozitia kilometrica si metrica a amplasamentului panoului publicitar;
– descrierea amplasamentului si a panoului (formǎ, dimensiuni, materiale folosite etc);
– detalii de prindere a panoului;
– specificarea distanţei de amplasare faţǎ de axul drumului, înǎlţimea de amplasare;
b) Plan de incadrare in zona, la o scara convenabila (1:2000).
c) Plan de situatie la scara 1:500, care sa cuprinda:
– drumul national si elementele sale;
– distanta panoului fata de axul si marginea drumului national sau fata de alte elemente, specificarea pozitiei kilometrice etc.
d) Profil transversal in dreptul panoului, cu specificarea distantei fata de axul drumului national;
e) Detalii de prindere a panoului;
f) Poza color a reclamei care se va afisa;
Proiectul tehnic trebuie sa fie semnat de cei care l-au intocmit si verificat.
8) Alte avize de la unitati de proiectare, functie de prevederile de modernizare ale drumului.
În funcţie de situaţia din teren, D.R.D.P. Bucureşti poate solicita completarea documentaţiei cu alte piese scrise sau desenate, de la caz la caz.
Documenatatia se va depune in 3 exemplare – in cazul drumurilor nationale si in 5 exemplare in cazul drumurilor nationale deschise tarficului European

AUTORIZAŢIILOR PENTRU AMPLASAREA ŞI/SAU EXECUŢIA DE LUCRǍRI ÎN ZONA DRUMURILOR NAŢIONALE PENTRU PLANURI URBANISTICE GENERALE, ZONALE SI DE DETALIU

1) Cerere tip ;
2) Copie a Certificatului de Urbanism, valabil, eliberat de organele competente pentru PUZ, cu specificare obiectului planului urbanistic;
3) Proces verbal de constatare pe teren, incheiat de catre Sectia de Drumuri Nationale pe raza careia se executa lucrarea;
4) Acordul Inspectoratului de Politie Judeteana – Directia Politiei Rutiera;
5) Proiect tehnic cu:
a) Memoriu de prezentare a lucrarii, cu referiri asupra:
– limitelor administrative (intravilan existent şi propus);
– circulatiei si a cailor de circulatie. Se va avea in vedere rezervarea de terenuri pentru realizarea unor drumuri ocolitoare situate in afara intravilanului localitatii (destinate traficului de tranzit) si pentru realizarea unor drumuri colectoare paralele cu drumul national, care sa preia traficul generat de obiectivele amplasate in zona drumului national.
– se va specifica zona de siguranta si de protectie a drumului national, în zonele construite, in zonele de extindere a localitatii si in afara acesteia;
b) Plan de situatie, cu identificarea drumurilor care tranziteaza localitatea (naţionale, judeţene şi comunale), a pozitiilor kilometrice pe drumul national ale limitei administrative, intravilanului existent şi intravilanului propus, ale intersectiilor cu alte drumuri (nationale, judetene, comunale), ale intersectiilor care se propun a se moderniza si a altor elemente legate de circulatie (drumuri ocolitoare, drumuri colectoare etc.).
c) Profile transversale ale drumului national (din gard/constructie in gard/constructie), in zonele construite si pentru zonele de extindere a localitatii.  Toate elementele drumului, inclusiv zonele de siguranta, de protectie ale acestuia si limita construibila se vor cota fata de axul drumului national.
6) Alte avize de la unitati de proiectare, functie de prevederile de modernizare ale drumului.
Proiectul tehnic trebuie sa fie semnat de cei care l-au intocmit si verificat.
În funcţie de situaţia din teren, D.R.D.P. Bucureşti poate solicita completarea documentaţiei cu alte piese scrise sau desenate, de la caz la caz.
Documenatia va fi tratata conform actului comun al R.A. Administratia Nationala a Drumurilor nr.SCA 93/1404/27.02.1998 şi al Inspectoratului General de Politie nr.153.149/27.02.1998.

aviz apa nova

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

     

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>